Ford Transit - 6 milioane de unităţi construite în 45 de ani
Creată la 03/05/2010, 11:54:56
Atingerea cotei de 6 milioane de unităţi construite este cel mai impresionant moment din istoria modelului Ford Transit, ce include numeroase recorduri, printre altele fiind şi cel mai longeviv model utilitar al Europei.
Conceput ca primul model pan-european al Ford, menit să înlocuiască două van-uri în Marea Britanie şi Germania, Transit a precedat şi înfiinţarea diviziei europene a constructorului american, iar astăzi este o componentă cheie în procesul de dezvoltare şi producţie globală, denumit One Ford.
În cei 45 de ani de existenţă, Transit a trecut prin numeroase metamorfoze, de la cărăuşul durabil şi practic, dar spartan din 1965, către cea mai versatilă, orientată către clienţi şi sofisticată gată de vehicule comerciale din istoria europeană auto.
Vehiculul cu nr. 6 milioane este un Ford Transit Kombi FT280, cu ampament mediu, destinat unui client din Germania.
„Cu 6 milioane de unităţi deja produse şi un ciclu de viaţă ce a atins 45 de ani, Transit nu este doar cel mai longeviv model Ford din Europa, dar în acest timp a fost şi un important pilon în afacerile europene, fiind unul dintre cele mai de succes vehicule comerciale din istoria auto”, a spus John Fleming, director şi CEO al Ford Europa.
La Mulţi Ani, Ford Transit.
Sursa: http://www.informatiiauto.ro/